Bistriţeanul Cristian Sigheartău, selecţionat în Naţionala de fotbal a poliţiştilor
Bistriţeanul Cristian Sigheartău a fost selecţionat în lotul de 16 jucători a echipei de fotbal IPA România (Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor).
Cristian este agent de poliţie la Serviciul de Ordine Publică al Poliţiei Municipiului Bistriţa şi este legitimat, din această săptămână, la ACS Viitorul Livezile.
Naţionala IPA România se va confrunta cu echipa IPA a Macedoniei de Nord, sâmbătă, 2 septembrie, pe terenul de fotbal din incinta Complexului Sportiv „Sidney 2000” de la Izvorani. Evenimentul face parte din manifestările dedicate sărbătoririi Zilei Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor din 31 august.
Îl felicităm şi-i dorim mult succes atât în cariera profesională, cât şi în cea sportivă.