Bistrițean inculpat în amplă rețea de trafic de droguri din penitenciare

Bistrițean inculpat în amplă rețea de trafic de droguri din penitenciare

Procurorii DIICOT au efectuat miercuri 33 de percheziții în județele Cluj, Bistrița-Năsăud și Mureș, inclusiv în două penitenciare, pentru destructurarea unei rețele extinse de traficanți care introduceau droguri în închisori cu ajutorul unei avocate.

În dosar apare și un bistrițean, Adrian Groșan, propus pentru arestare alături de avocata Sonia Almaș din Cluj-Napoca și alți inculpați, fiind deja cercetat într-o altă cauză, potrivit clujust.ro.

Gruparea este acuzată de trafic internațional de droguri, operațiuni cu substanțe psihoactive, spălare de bani, constituirea unui grup infracțional organizat, inducerea în eroare a organelor judiciare, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și favorizarea făptuitorului.

În paralel, autoritățile din Italia efectuează trei percheziții în baza unui ordin european de anchetă. DIICOT precizează că, între ianuarie 2024 și decembrie 2025, suspecții au procurat, transportat și vândut droguri de risc, mare risc și produse psihoactive în județul Cluj și zonele limitrofe, substanțe care ajungeau ulterior și în penitenciare pentru a fi comercializate de deținuți.

Anchetatorii au stabilit că avocata implicată sprijinea activ gruparea, furnizând informații din dosare și facilitând legătura cu deținuții. Totodată, în perioada august – decembrie 2025, cinci făptuitori au introdus în țară droguri aduse din Italia, Spania și Olanda, iar banii obținuți erau folosiți pentru achiziția de bunuri pe numele unor apropiați.

Procurorii mai arată că doi suspecți, printre care și avocata, au coordonat alte persoane în întocmirea unor denunțuri fictive și în comiterea unor infracțiuni legate de regimul armelor, punând la dispoziție arme pentru înscenări. În două dintre cazuri, au fost formulate denunțuri nereale privind vânzarea ilegală de pistoale, după recrutarea unor persoane dispuse să își asume în mod fals posesia și tranzacționarea armelor.

Articole ce te-ar putea interesa