Oplus_16908288
Bistrița: Lucrări de decolmatare pe străzile Industriei și Nicolae Drăgan. VIDEO
În municipiul Bistrița se derulează în aceste zile lucrări de decolmatare a subtraversărilor și canalelor pluviale din zona intersecției străzilor Industriei și Nicolae Drăgan, una dintre cele mai expuse zone la inundații în timpul ploilor torențiale.
„Împreună cu Aquabis am început curățarea subtraversărilor și a canalelor lăsate ani întregi în paragină, sufocate de PET-uri, aluviuni și moloz. Scopul este să identificăm toate problemele și să le rezolvăm, pentru ca zona să nu mai fie inundabilă la următoarele ploi”, a precizat primarul Gabriel Lazany.
La fiecare precipitație mai abundentă, de peste 30–35 l/mp, apa acoperea carosabilul și chiar primele linii de cale ferată ale CFR, blocând circulația. „Am găsit canalizarea pluvială complet înfundată, cu deșeuri acumulate de zeci de ani. Subtraversarea de pe strada Industriei era colmatată în proporție de 99%. Practic, când se adunau apele de pe străzile Poienii, Eroilor, Dimitrie Cantemir și Industriei, se forma un adevărat lac. Acum curățăm canalul, decolmătăm șanțurile și adâncim canalul colector, astfel încât debitul de apă să fie preluat eficient la orice ploaie”, a explicat administratorul public Adrian Costea.
Prin aceste lucrări, autoritățile locale își propun să reducă riscul de inundații și să redea funcționalitatea rețelei pluviale dintr-o zonă critică a orașului.
