Bazarul de Advent – Tradiție, lumină și comuniune în inima Bistriței

Oplus_16908288

Bazarul de Advent – Tradiție, lumină și comuniune în inima Bistriței

Parohia Evanghelică C.A. Bistrița îi invită pe toți bistrițenii la tradiționalul Bazar de Advent, un eveniment îndrăgit care va avea loc sâmbătă, 6 decembrie 2025, începând cu ora 10:00, în curtea Parohiei Evanghelice C.A. din Piața Centrală nr. 13.

Manifestarea adună laolaltă comunitatea evanghelică locală, secția germană a Colegiului Național „Liviu Rebreanu” (clasele 0–4), Grădinița Germană și grupa de dans a Forumului Democrat German Bistrița, contribuind fiecare cu momente artistice și cu bucuria specifică pregătirilor pentru sărbători.

Cei care vor trece pragul bazarului vor descoperi o varietate de obiecte lucrate manual, produse de artizanat, creații realizate de copii, podoabe de Crăciun, prăjituri și dulciuri de casă, ceai, cafea și multe alte surprize. De asemenea, fiecare clasă va susține un scurt program muzical, cu colinde și cântece de Crăciun care vor întregi atmosfera de sărbătoare.

Bazarul de Advent își propune să readucă în centrul orașului căldura tradițiilor, spiritul comunității și bucuria apropierii de sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Isus Cristos.

Organizatorii vă așteaptă cu drag să întâmpinați împreună începutul de decembrie într-un cadru plin de lumină, armonie și speranță.

Articole ce te-ar putea interesa