Bărbat din Sângeorz-Băi, înșelat într-o tranzacție online. Polițiștii au recuperat integral prejudiciul

Bărbat din Sângeorz-Băi, înșelat într-o tranzacție online. Polițiștii au recuperat integral prejudiciul

Polițiștii Compartimentului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au reușit să recupereze integral prejudiciul produs printr-o înșelăciune reclamată de un bărbat din Sângeorz-Băi, aflat la muncă în Olanda.

Sesizarea a fost depusă la data de 17 septembrie, după ce bărbatul a reclamat faptul că a fost victima unei înșelăciuni în urma unei tranzacții online pentru cumpărarea unor anvelope de camion.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, bărbatul din Sângeorz-Băi ar fi fost contactat telefonic de un vânzător care i-a propus achiziția anvelopelor, iar după stabilirea detaliilor de plată și a unei adrese de livrare în Germania, acesta i-ar fi cerut un avans de 2.000 de lei, invocând că a rămas fără combustibil. După efectuarea transferului, presupusul vânzător nu a mai răspuns la telefon.

În urma cercetărilor, polițiștii au identificat persoana bănuită – un tânăr de 18 ani din județul Galați. Prejudiciul, în valoare de 2.000 de lei, a fost recuperat integral și restituit păgubitului.

Cercetările continuă pentru documentarea completă a activității infracționale și aplicarea măsurilor legale.

Reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud reamintesc cetățenilor să manifeste prudență la cumpărăturile online, să evite plățile în avans către persoane necunoscute, să verifice autenticitatea ofertelor și să compare prețurile înainte de a efectua o tranzacție.

Articole ce te-ar putea interesa