Bărbat din Ilva Mare, reținut pentru furt calificat. Prejudiciu de 15.000 de lei

Bărbat din Ilva Mare, reținut pentru furt calificat. Prejudiciu de 15.000 de lei


Un bărbat de 53 de ani, din Ilva Mare, a fost identificat și reținut de polițiștii din Beclean, fiind bănuit că ar fi sustras unelte electrice în valoare de aproximativ 15.000 de lei dintr-o clădire aflată în construcție.

Potrivit Inspectoratuluide Poliție Județean Bistrița-Năsăud, furtul ar fi fost comis în noaptea de 1 spre 2 martie, iar sesizarea a fost făcută prin SNUAU 112. În urma apelului, polițiștii din cadrul Poliției orașului Beclean au întocmit dosar penal pentru furt calificat și au demarat cercetările.

În scurt timp, oamenii legii au identificat un suspect, iar din probele administrate a reieșit că acesta ar fi sustras mai multe unelte electrice aparținând unei societăți comerciale. O parte dintre bunuri au fost recuperate.

Bărbatul a fost condus la sediul Poliției pentru audieri, ulterior fiind reținut pentru 24 de ore. Acesta se află în arestul IPJ și urmează să fie prezentat Judecătoria Beclean cu propunere de dispunere a unei măsuri preventive.
Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale.

Articole ce te-ar putea interesa