Barajul Colibița, investiție strategică monitorizată de Guvern: siguranța acumulării, prioritate până în 2029
Barajul Colibița se regăsește pe lista actualizată a proiectelor de investiții publice semnificative, publicată de Ministerul Finanțelor, document care include obiective cu o valoare de peste 100 de milioane de lei, selectate și ierarhizate în urma unor metodologii riguroase de evaluare și prioritizare.
Potrivit Ministerului Finanțelor, portofoliul național monitorizat cuprinde în prezent 195 de proiecte, cu o valoare totală de 457,7 miliarde de lei, ordonate în funcție de punctajul obținut pe baza indicatorilor tehnico-economici. Publicarea acestei liste reprezintă un instrument esențial pentru urmărirea eficienței cheltuielilor de capital și a impactului investițiilor asupra economiei.
Din județul Bistrița-Năsăud, un obiectiv de importanță majoră propus la finanțare este proiectul „Mărirea gradului de siguranță a acumulării Colibița”, cu o valoare estimată la 95,88 milioane de lei și termen de finalizare în anul 2029. Întrucât proiectul nu a obținut finanțare din fonduri externe nerambursabile, conform comunicării MIPE nr. 6212/19.04.2023, sursele de finanțare vor fi asigurate din venituri proprii ale Administrației Naționale „Apele Române”, precum și din bugetul de stat.
Ministerul Finanțelor precizează că monitorizează constant execuția acestor investiții, pentru a garanta o alocare bugetară eficientă și pentru a sprijini ordonatorii de credite în atingerea obiectivelor de performanță asumate. O prioritizare corectă a proiectelor permite direcționarea resurselor publice către investițiile cu cel mai ridicat impact social și economic, Barajul Colibița fiind considerat un obiectiv strategic pentru siguranța și dezvoltarea regiunii.