Astăzi începe la Bistrița Campionatul Național de Fotbal al Avocaților. Aici vor fi prezenți Gabi Balint și Viorel Moldovan
Robe oficiale schimbate pe echipamente de joc! Baroul Bistrița-Năsăud găzduiește, începând de astăzi și până duminică, Campionatul Național de Fotbal al Avocaților.
Evenimentul aduce la Bistrița sute de apărători ai legii din România și Republica Moldova, împărțiți în 35 de echipe. Tragerea la sorți a grupelor are loc chiar astăzi, iar momentele tensionate vor fi arbitrate moral de doi invitați de marcă: foștii mari internaționali Gabi Balint și Viorel Moldovan.
Meciurile oficiale încep mâine dimineață, de la ora 9:00, pe terenurile Bazei Sportive GLORIA de pe strada Aerodromului. Ajuns la a 13-a ediție, turneul din acest an este organizat în premieră în parteneriat cu Agenția Națională pentru Sport.
Intrarea este liberă pentru toți pasionații de fotbal spectacol!