Asociația Mocănița Transilvaniei împlineste în 2025 10 ani de la înființare

Asociația Mocănița Transilvaniei împlineste în 2025 10 ani de la înființare

Anul acesta asociația noastră împlinește 10 ani de la înființare, 10 ani în care misiunea noastră a fost să ducem mai departe ceea ce am primit de la generațiile anterioare în materie de patrimoniu feroviar și cultural din Câmpia Transilvaniei.

Ne-am propus multe lucruri, am reușit să realizăm o parte dintre acestea, în măsura capacităților noastre individuale, de grup, în măsura timpului și a resurselor disponibile.

Ne bucurăm însă că avem șansa să lucrăm la așa un proiect frumos, de suflet și ne dorim ca spiritul și valorile pe care mocănița le înglobează să ne ducă mai departe.

Așadar, primul proiect din acest an constă într-un „facelift” al locomotivei cu abur, construite în 1949: sablare, înlocuire elemente corodate, grunduire și vopsire. Lucrările vor începe în 29 Martie și vor dura aproximativ 2 săptămâni.

În acest proiect mai este nevoie de 3 voluntari, care pot participa între 2 și 5 zile. Dacă ești interesat, scrie-ne un mesaj.

De asemenea, ne-ar ajuta un cort de minim 12 x 6m, pentru a putea lucra și în zilele în care vremea nu este favorabilă.

La 10 ani de existență a asociației și 115 ani de la inaugurarea căii ferate înguste, ne dorim ca locomotiva noastră să arate impecabil.

Hai să o facem frumoasă și să celebrăm împreună!

Articole ce te-ar putea interesa