Aquabis confirmă: țeava de deversare a apelor uzate de sub puntea pietonală îi aparține: „Nu a fost înregistrată nicio sesizare”
Operatorul unic de apă și canalizare din județul Bistrița-Năsăud, SC Aquabis SA, a anunțat astăzi că, țeava de deversare de sub puntea pietonală de pe strada Falezei îi aparține:
” Ca urmare a informatiilor apărute recent în presa locală privind situația în zona râului Bistrița- strada Falezei (punte pietonală), Aquabis aduce o serie de clarificări, menite să informeze corect opinia publică. Imediat după apariția în mediul online, societatea s-a autosesizat și a intervenit în cursul zilei de sambătă, 28.03.2026, astfel că în aproximativ două ore de la identificarea situației au fost eliminate cauzele și a fost curățată zona afectată. Menționăm că la nivelul Dispeceratului societății nu a fost înregistrată nicio sesizare cu privire la situația deversărilor”.
În aceeași ordine de idei, Aquabis vine și explică ce se întâmplă în zona respectivă. Compania de apă spune că, în locația respectivă există o stație de pompare a apelor uzate, aceasta fiind amplasată pe o proprietate privată. Cu privire la vechimea stației de pompare, aflăm că, ea are o vechime considerabilă ” datând din perioada introducerii rețelei de canalizare pe strada Mihai Viteazul, la sfârșitul anilor 1990. La momentul proiectării, aceasta a fost concepută ca parte a unui sistem unitar, destinat preluării atât a apelor pluviale, cât și a apelor uzate menajere”.
De asemenea, Aquabis recunoaște faptul că, în ultimii ani, sistemul a suferit modificări și extinderi, prin preluarea rețelelor de canalizare aferente zonei delimitate de râul Bistrița, Dealui Budacului, ștrand Codrișor și strada Horvath Pall.
Consecința: creșterea semnificativă a volumului de apă colectat: ” Ca strategie de îmbunătățire a sistemului pe termen lung, Aquabis are prevăzut în cadrul Programului de Dezvoltare Durabilă reabilitarea completă a stației de pompare apă uzată, precum și extinderea și modernizarea sistemului de apă și canalizare din zonă”.
”Totodată, reiterăm apelul către toți utilizatorii serviciului de canalizare de a manifesta responsabilitate în utilizarea acestuia. Prin campania ,,Canalizarea nu este coș de gunoi”, derulată constant, atragem atenția asupra riscurilor generate de aruncarea deșeurilor necorespunzătoare în rețea, practici care pot conduce la blocaje și avarii ale sistemului”, conchis cei de la SC Aquabis SA.