ANCHETA Recorder: Cristian Pomohaci, șeful unei ”biserici ilegale” din interiorul BOR. VIDEO

ANCHETA Recorder: Cristian Pomohaci, șeful unei ”biserici ilegale” din interiorul BOR. VIDEO

Alin Cordos de Alin Cordoș

Recorder a publicat luni o amplă investigație despre activitatea fostului preot Cristian Pomohaci, caterisit de Biserica Ortodoxă Română în 2017, în care documentează modul în care acesta și-ar fi construit, în ultimii nouă ani, o comunitate religioasă neoficială în comuna Ernei, județul Mureș.

Potrivit jurnaliștilor, fostul preot, cunoscut și ca interpret de muzică populară, organiza slujbe fără drept, exorcizări și ritualuri prin care promitea vindecări miraculoase, reușind să atragă un număr tot mai mare de adepți și importante sume de bani.

Investigația Recorder pornește de la mai multe sesizări primite de redacție din partea unor persoane care susțin că au fost implicate în activitatea așa-zisei mănăstiri organizate de Pomohaci. Unele dintre acestea reclamă exploatarea prin muncă a unor persoane, în timp ce foști adepți povestesc că ar fi fost convinși că sunt posedați de demoni și că au plătit pentru presupuse vindecări. 

Sărbători și evenimente de sezon

Reporterii Recorder au documentat fenomenul timp de mai multe luni, participând inclusiv sub acoperire la slujbele organizate la Ernei. Din mărturiile și documentele obținute reiese imaginea unei comunități construite în jurul fostului preot, formată din persoane care îl considerau un om cu puteri divine. Potrivit investigației, unele femei ar fi fost călugărite fără binecuvântarea Bisericii Ortodoxe Române și ar fi ajuns să muncească pe proprietățile acestuia sau să îi ofere importante sume de bani.

Recorder amintește că Pomohaci a fost exclus din rândul preoților în 2017, în urma unui scandal privind acuzații de natură sexuală. Dosarele privind presupusele abuzuri sexuale au fost clasate ca urmare a intervenirii prescripției, iar într-un dosar de evaziune fiscală acesta a fost sancționat cu amendă.

În timpul documentării jurnalistice, pe 3 iunie 2026, procurorii au efectuat percheziții la două dintre proprietățile lui Cristian Pomohaci. Conform informațiilor prezentate de Recorder și comunicate de anchetatori, în locuința acestuia au fost găsite peste două milioane de euro în numerar, în mai multe valute, precum și droguri de mare risc. 

În prezent, Cristian Pomohaci este cercetat pentru infracțiuni contra libertății și integrității sexuale și pentru trafic de droguri. Ancheta este în desfășurare, iar vinovăția sa poate fi stabilită doar de instanța de judecată, printr-o hotărâre definitivă.

Dincolo de dosarul penal, investigația Recorder ridică întrebări despre modul în care fostul preot a reușit să-și extindă activitatea timp de aproape un deceniu, să adune avere și adepți și să funcționeze, potrivit jurnaliștilor, fără intervenții eficiente din partea autorităților și în afara structurilor oficiale ale Bisericii Ortodoxe Române.

Articole ce te-ar putea interesa