Amenzi și avertismente pe bandă rulantă: 28 de sancțiuni aplicate de jandarmii bistrițeni într-un singur weekend
Cerșetoria, scandalurile în spațiul public, consumul de alcool în locuri neamenajate și apelurile abuzive la 112 s-au aflat în atenția jandarmilor bistrițeni în ultimul weekend de iarnă.
Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud, efectivele instituției au desfășurat acțiuni pentru menținerea ordinii publice și prevenirea faptelor antisociale, atât în municipiu, cât și în zonele turistice montane.
28 de sancțiuni în doar câteva zile
În urma misiunilor executate, jandarmii au aplicat 28 de sancțiuni contravenționale, dintre care 14 amenzi, în valoare totală de 3.400 de lei, și 14 avertismente scrise.
Sancțiunile au vizat încălcarea normelor de conviețuire socială, cerșetoria, provocarea și participarea la scandaluri, nesupravegherea minorilor și îndemnarea acestora la cerșetorie, adresarea de injurii, fumatul în locuri nepermise, precum și apelarea nejustificată la Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112.
Acțiuni și în zonele montane
Jandarmii din cadrul posturilor montane Rodna, Piatra-Fântânele și Colibița au acționat zilnic pentru menținerea unui climat de siguranță în stațiuni și pe traseele turistice, oferind totodată sprijin și informații turiștilor aflați în zonă.
Reprezentanții Jandarmeriei reamintesc că respectarea legii contribuie la siguranța întregii comunități și îi încurajează pe cetățeni să semnaleze orice situație care necesită intervenția forțelor de ordine, apelând 112 doar în cazuri reale de urgență.