(VIDEO) Alexandru Pugna propune un colind care înalță sufletul, de pe Valea Țibleșului

(VIDEO) Alexandru Pugna propune un colind care înalță sufletul, de pe Valea Țibleșului

Mesajul lui Alexandru Pugna pentru urmăritorii de pe facebook.

M-am hotărât ca în fiecare seară să postez aici pentru voi câte un colind adevărat, care se colinda în vatra satului de altădată, pe Valea Țibleșului unde m-am născut eu.

Colindele acestea aveau un mesaj și un sens bine definit: unul apotropaic, dar era și mesajul frumos al Nașterii și al Lucrării Mântuitoare.

Astăzi, acest sens și mesajul colindelor a fost înlocuit de rolul de divertisment al unor „pseudocolinde” care nu emotionează, nu înalță sufletul, nu te determină să vezi Sărbătoarea reală, ele nu au nimic cu adevăratele colinde ale Neamului.

Doar fac divertisment.


Colinda nr. 2
„”Ne ieși gazdă până-n prag” culeasă din Spermezeu.

Colindă de gazdă, prin care cel colindat este anunțat că odată cu colindătorii îi intră în casă chiar Mântuitorul Hristos, și nu oricum, ci aducând pentru gazde bunăstare si noroc.

Colindătorii nu colindă pentru bunuri materiale ci de dragul gazdei căruia îi adresează urările cele mai frumoase. Descrierea tabloului e emoționantă. Doar să ascultați cu atenție mesajul, pe care îl trimit și spre voi, pentru a se împlini.


„Să fi gazdă vesălosu’
C-ai ajuns Crăciun frumosu’ „
Doamne Ajută!

Articole ce te-ar putea interesa