Au fost asfaltate deja 6 străzi după transferul LDP Bistrița către Business Park
Primăria Bistrița este în plin proces de asfaltare a străzilor de pământ, șase sinter acestea fiind deja finalizate. Operațiunea a demarat odată cu finalizarea, la 1 mai, a procesului de transfer al LDP Bistrița către Business Park Bistrița Sud, inclusiv echipamente și personal.
Potrivit primarului municipiului Bistrița, Gabriel Lazany, asfaltarea a debutat cu străzile pentru care existau documente cadastrale, 12 la număr, pe jumătate dintre acestea încheindu-se lucrările . În perioada următoare, în plan sunt alte 29 de străzi, pentru care a fost emis certificatul de urbanism, urmând etapa de autorizare.
“Între timp, vom încerca să accelerăm procesul de întabulare a străzilor din municipiu. Sunt foarte multe problem, am avut discuții și ședințe tehnice commune cu secialiștii din cadrul Prefecturii, pentru că ei trebuie să dea avizul de legalitate pe hotărârile de Consiliu Local, în momentul în care ne asumăm străzile.
Am studiat cum se procedează și în alte unități administrative-teritoriale și sper ca specialiștii din Primărie cu cei din Prefectură să ajungă la un consens, astfel încât în cel mai scurt timp posibil să înceapă procesul de întabulare a străzilor. Sunt chiar foarte multe străzi private și de aceea fac apel la proprietarii care doresc ca străzile lor să intre în acest prim proces de modernizare, adică să așternem un strat de asflat, să facă demersurile necesare pentru predarea lor la Primăria Bistrița”, a declarat primarul Gabriel Lazany.
Primăria Bistrița nu poate intervene decât pe străzile care sunt în domeniul public al municipiului.
Material preluat în întregime de pe cotidianul Răsunetul: https://rasunetul.ro/sase-strazi-au-fost-deja-asfaltate-dupa-transferul-ldp-bistrita-catre-business-park-ce-urmeaza