Agenția de Plăți și Inspecție Socială Bistrița-Năsăud face viramentele pentru luna septembrie
de Raimond Petruț
Agenția de Plăți și Inspecție Socială Bistrița-Năsăud face viramentele pentru luna septembrie. Peste 30 e milioane de lei vor ajunge în conturile beneficiarilor.
Copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani primesc o alocație de 292 de lei pe lună. Aceeași sumă este acordată și tinerilor care au împlinit 18 ani și urmează cursurile liceale sau ale învățământului profesional, până la finalizarea studiilor, în condițiile prevăzute de lege. Pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani, precum și pentru copiii cu dizabilități până la vârsta de 18 ani, alocația este de 719 lei pe lună. În 2026, cuantumul alocațiilor nu a fost majorat prin indexarea cu rata inflației, acestea fiind menținute la nivelul stabilit pentru luna decembrie 2025.
Banii vor ajunge și la circa 3200 de mame, care primesc 10,7 milioane de lei indemnizații pentru creșterea copiilor și pentru 1068 de femei care s-au întors mai repede la serviciu din concediul de maternitate (846.000 lei).
Începând cu 15.09.2026, se vor face viramentele pentru nevăzători și alte persoane cu handicap, iar din 21.09.2026 pentru cei care primesc venit minim de inserție, alocațiile de plasament și indemnizațiile de hrană.