Află starea pacienților internați în urma exploziei cazanului de țuică din Orheiu Bistriței

Află starea pacienților internați în urma exploziei cazanului de țuică din Orheiu Bistriței

Informare de presă
Nr. 9128/16.06.2026

În urma exploziei unui cazan de pe raza localității Orheiu Bistriței, la UPU-SMURD din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița au fost aduse aseară trei persoane care au avut nevoie de îngrijiri medicale și tratament de specialitate.
Este vorba despre:

  • o femeie de în vârstă de 61 de ani, care a suferit arsuri pe aproximativ 33% din suprafața corpului, respectiv arsuri la nivelul căilor respiratorii superioare, feței, toracelui și mâinilor. Aceasta este internată la Secția ATI, fiind în stare critică, intubată și ventilată mecanic;
  • soțul acesteia, un bărbat în vârstă de 68 de ani, cu arsuri pe aproximativ 6% din suprafața corpului la nivelul căilor respiratorii, pe față și mâini. Și acesta este internat la Secția ATI, în stare critică, intubat și ventilat mecanic;
  • o femeie în vârstă de 70 de ani, cu arsuri pe aproximativ 5% din suprafața corpului la nivelul antebrațelor, care este internată la Compartimentul de Chirurgie plastică, starea acesteia fiind stabilă.

Camelia Strungari purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița

Articole ce te-ar putea interesa