Acțiuni pentru depistarea șoferilor aflați sub influența alcoolului sau a altor substanțe

Acțiuni pentru depistarea șoferilor aflați sub influența alcoolului sau a altor substanțe

Peste 180 de șoferi testați cu privire la consumul de alcool sau alte substanțe, în
cadrul unor controale în trafic desfășurate pe raza întregului județ. Polițiștilor rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au continuat activitățile specifice privind depistarea persoanelor care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.

La data de 24 aprilie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au depistat în trafic un conducător
auto, în vârstă de 36 de ani, care conducea un autoturism prin Prundu Bârgăului, iar la
testarea acestuia cu aparatul alcooltest acesta e indicat valoarea de 0,48 mg/l alcool pur
în aerul expirat. Șoferul a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului Rutier în cadrul unui dosar
penal întocmit cu privire la infracțiunea de conducerea pe drumurile publice a unui
vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Totodată, în cadrul acțiunilor punctuale desfășurate în noaptea de 23/24 aprilie a.c., în
intervalul orar 22:00-02:00 și în dimineața de 24 aprilie a.c., în intervalul orar 06:00-
10:00, polițiștii cu atribuție pe linie rutieră au testat peste 180 de șoferi cu privire la
consumul de alcool sau substanțe interzise. Cu privire la neregulile constatate au fost
aplicate 67 de sancțiuni contravenționale iar ca măsură complementară, polițiștii au
dispus reținerea a 7 permise de conducere și a 3 certificate de înmatriculare.

sursa FOTO/text: IPJ BN

Articole ce te-ar putea interesa

engage

Get the coolest tips and tricks today

This ebook will change everything you ever thought about relationships and attachment. Find the secret to connecting better and faster