Acțiuni ale polițiștilor pentru siguranța elevilor la Bistrița și Beclean

Acțiuni ale polițiștilor pentru siguranța elevilor la Bistrița și Beclean

În cursul zilei de ieri, 16 septembrie, polițiștii Biroului Siguranță Școlară au desfășurat noi activități pentru protejarea elevilor din municipiul Bistrița. Acțiunile, derulate între orele 08.30 și 11.00, au avut ca scop prevenirea absenteismului școlar, a violenței, a consumului de tutun sau substanțe interzise, precum și a comercializării către minori a produselor din tutun, alcool sau băuturi energizante.

Pe parcursul verificărilor, au fost legitimate 24 de persoane și identificați 16 elevi care lipseau nejustificat de la ore. În acest context, polițiștii au discutat cu directorii a trei unități de învățământ, transmițând informări referitoare la elevii depistați, dar și cu cinci agenți de pază. În plus, au fost desfășurate 8 activități preventive la clasă, la care au participat peste 350 de elevi, temele abordate vizând prevenirea violenței.

Acțiuni similare s-au derulat și în Beclean, între orele 11.00 și 13.00. Polițiștii au efectuat verificări în șase localuri publice și în zonele din apropierea școlilor, unde au fost identificați 11 liceeni absenți de la cursuri. De asemenea, pentru nereguli privind paza unor obiective, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale cu avertisment.

Articole ce te-ar putea interesa