Accident rutier la Șieu Măgheruș. O mașină a lovit o teavă de gaze și s-a rasturnat
Astăzi, 4 august, polițiștii Compartimentului Rutier Beclean au intervenit pentru efectuarea cercetărilor la un accident rutier, produs pe Drumul Național 17, în Șieu Măgheruș.
Din primele date, un bărbat de 29 de ani din Suseni, județul Mureș, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Dej-Bistrița, a pierdut controlul direcției, a lovit o țeavă de gaze și s-a răsturnat în curtea unui imobil.
Accidentul s-a soldat cu rănirea a trei pasageri, minori cu vârste între 4 și 12 ani, transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Beclean continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut loc accidentul.


sursa: IPJ BN/ISU BN