Accident rutier în Beclean. O persoană a fost rănită și transportată la spital
Astăzi, polițiștii din Beclean au intervenit la un accident rutier care a avut loc raza orașului Beclean, conform unui comunicat din partea IPJ BN.
Din primele date, impactul a avut loc între un autocamion, condus de un bărbat de 55 de ani, din municipiul Galați și un autoturism care era condus de un bărbat de 78 de ani, din Bistrița.
În urma accidentului, o pasageră din autoturism a fost rănită și transportată la spital.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, în ambele cazuri rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit dosar penal, urmând a fi stabilite cauza și împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul.

