Absolvenții UMFST G.E Palade – Extensia Bistrița au adus emoție la SAJ Bistrița-Năsăud prin tradiționalele serenade. FOTO
Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud a fost gazda unui moment plin de emoție, oferit de absolvenții UMFST „G.E. Palade” Târgu Mureș – Extensia Bistrița, care au păstrat tradiția serenadelor și i-au încântat pe cei prezenți.
Conducerea și colectivul SAJ Bistrița-Năsăud le-au transmis felicitări absolvenților, în special colegilor, voluntarilor și colaboratorilor instituției care au încheiat cu succes studiile universitare.
„Suntem mândri de voi și încrezători că veți forma o nouă generație de asistenți medicali profesioniști, care vor îngriji pacienții cu dedicare, empatie și responsabilitate”, este mesajul transmis de reprezentanții SAJ Bistrița-Năsăud.
Momentul a fost unul de bucurie și recunoștință, marcând începutul unui nou drum profesional pentru viitorii asistenți medicali.





