Primăria Bistrița lansează un asistent virtual pentru informarea cetățenilor
Cetățenii municipiului Bistrița au, de acum, un nou instrument digital la dispoziție. Începând cu 9 februarie 2026, pe site-ul oficial al Primăriei Bistrița a fost activat un asistent virtual inteligent, menit să ofere răspunsuri rapide la cele mai frecvente întrebări legate de activitatea instituției.
Asistentul virtual, denumit Sofia, facilitează orientarea pe portalul primăriei și accesul la informații despre serviciile publice, procedurile administrative și funcționarea instituției.
Potrivit reprezentanților administrației locale, Sofia utilizează exclusiv date publicate pe site-ul oficial și este într-un proces permanent de actualizare, astfel încât interacțiunea cu utilizatorii să devină tot mai precisă și eficientă.
Asistentul virtual este disponibil non-stop, fiind accesibil direct de pe pagina principală a site-ului www.primariabistrita.ro, în colțul din dreapta jos.