(VIDEO) Film documentar ,,Cununa Grâului la Maieru”. Obiceiuri și datini duse mai departe de Ansamblul Folcloric „Cununa Maierului”

Cu mai multă pregnanţă decât în alte locuri din ţară, pe valea superioară a Someşului Mare se păstrează obiceiuri şi datini străvechi de o adâncă frumuseţe, acestea alăturându-se cu strălucire celor mai semnificative mărgăritare ale folclorului românesc, măierenii aflându-se în rândul celor mai autentici păstrători.

Acestui şirag de obiceiuri şi datini din străbuni se alătură şi această frumoasă datină a „Cununii grâului”, ea fiind dusă mai departe atât de localnici, dar, în special, de Ansamblul Folcloric „Cununa Maierului”, înfiinţat de regretatul Dl Profesor şi muzeograf Sever Ursa.

Ansamblul, înfiinţat în anul 1960, a participat la numeroase festivaluri naţionale de folclor, dar şi la patru festivaluri internaţionale, câștigând numeroase trofee, atât la nivel naţional, cât și internaţional (Gannat în Franța, Zakopane în Polonia etc).

Datina „Cununii” invocă rodnicia pământului şi lauda culegătorilor spicelor de grâu. Pe lângă obiceiul străvechi al „ieşitul plugului întâiu”, când se seamănă grâul de primăvară, lanţul se încheie cu cel ai „Cununii”, cu care se rotunjeşte, de fapt, un ciclu, remarcându-se printr-o mare simplitate şi plasticitate, adevărat etalon lingvistic şi melodic al graiului local.

Ritualul este următorul. Un gospodar înstărit are mult grâu de secerat şi puţine braţe de muncă. Mai are şi un fecior de însurat. Invită fetele la claca secerişului. Fetele seceră grâul ţinând-o mereu într-un cântec şi în glume, alături de feciorii care leagă snopii, fac jirezile şi clăile de snopi. La sfârşitul zilei şi la terminarea holdei, fetele împletesc o somptuoasă cunună din spice alese, pe care o va purta pe cap cea mai frumoasă şi mai vrednică dintre ele.

De ştiut e faptul că fata cu cununa este drăguţa feciorului gazdei. Astfel, datina conţine şi un voalat prolog de logodnă. Alaiul o urmează de la holda secerată până la casa gazdei în ritmul unei suite de 3-4 melodii lungi, de o răscolitoare frumuseţe şi forţă de evocare, melodii care redau ritmul legănat al unduirii holdei în adierea vântului, la sfârşit de vară. Feciorii care întâmpină alaiul la răspântii şi la porţi, o stropesc cu apă curată din cofe şi căni de lut, într-o gestică simbolică de întâmpinare care se face cu apă în loc de pâine şi sare…Melodiile se schimbă, ritmul ternar se iuţeşte pe măsură ce grupul se apropie de casa gazdei.

Secerătoarele, odată ajunse în curtea gazdei, încetează din cântat. Una dintre ele rosteşte o lungă oraţie, ca un fel de descântec mai puţin încifrat, plină de savoare, cu invocaţii şi replici satirice, menite să stârnească voia bună. Gazda cu găzdoaia lui ies în întâmpinare cu „plosca cu holirca şi blidul cu plăcintă”. Au angajat şi ceteraşi. Purtătoarea cununii o întrerupe pe fata care rosteşte oraţia cam lungă, strigându-i: „Ia mai lasă cu minciuna / Că mi-i tare gre’ cununa” la care i se răspunde: „Dacă ţi-i cununa gre’ / De ce te-ai legat de ea? / Să fii lăsat pe alta mai voinică / Care nu zice nimică / Să mă fi lăsat pe mine / Că ducem cununa bine.”Urmează un moment culminant, după ce au mai fost rostite câteva invective satirice la adresa gazdei şi a feciorului.

Fata cu cununa strigă: „De te şti fecior curat, / Ie-m’ cununa di pe cap, / De te şti un nătărău, / Lasă c-oi lua-o eu!”. Într-un gest solemn, ceremonios, feciorul ia, în sfârşit, cununa de pe capul alesei sale, o sărută, apoi ridică cununa spre cer şi i-o oferă gazdei care la rândul lui îşi face semnul crucii, o sărută şi el, o poartă în jurul grupului. Ceremonialul se întrerupe brusc, momentul acesta dând semnalul petrecerii binemeritate, după ce gazda porunceşte muzicanţilor „să zică”, după ce îşi cinsteşte truditorii. Perechile, care au aşteptat cu nerăbdare acestă clipă, încing jocul, uitând de osteneala zilei.

Două jocuri străvechi: „Roata” şi „Tropota” sunt obligatorii în repertoriu şi ele ne amintesc de ritmurile moroşenilor de peste munte, care, la rândul lor, le-au moştenit de la străbunii daci. După joc, tinerii, fac primii paşi de plecare strigând semnificativ: „Rămâi gazdă sănătoasă / Cu pită albă pe masă / Şi la anul când vinim, / Tot aşa să vă găsim!”„Cununa grâului” conţine o revelatoare sublimare a existenţei şi perenităţii noastre din îndepărtate vremi daco-romane. Ar fi locul aici să precizăm că dragostea dintre tineri, şi nu numai, e ca un liant de la un capăt la altul al ceremonialului. Atât versurile, replicile, cât şi gestica simbolică ne fac trimitere la tăria iubirii şi la frumuseţea omeniei.

În încheiere, reamintim nişte cuvinte celebre ale poetului George Coşbuc: „Să fim români, cu sufletul nu cu vorba şi să păstrăm ce-i al nostru ca ochii din cap”. Iar romancierul Liviu Rebreanu, cu sufletul mereu întors în „Cuibul visurilor” cu siguranţă că văzuse şi trăise „Cununa” în anii copilăriei măierene, ale căror ecouri răzbătuseră până în celebrul său discurs de intrare în Academia Română: „Ţăranul îşi face singur literatura pe care o pofteşte inima lui, cum îşi confecţionează cele trebuincioase pentru trupul şi sufletul său… Suntem şi vom fi întotdeauna neam de ţărani, iar literatura ţărănească, se ştie, a transformat sufletul său în aur curat… Dar mai atârnă în aceeaşi măsură şi de felul cum va fi utilizat şi transformat acest aur în valori eterne”.Da, putem spune, încheind, că la noi Ion îşi mai sărută încă pământul…

Sursă text: Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud

Muzeograf,Viorel-Daniel Partene