Pericol pe DN 17C Șofer băut și fără permis, oprit de polițiști la Telciu

Pericol pe DN 17C Șofer băut și fără permis, oprit de polițiști la Telciu

Un bărbat în vârstă de 33 de ani, din localitatea Telcișor, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea o autoutilitară, deși se afla sub influența alcoolului și avea dreptul de a conduce suspendat. Incidentul s-a petrecut în data de 20 ianuarie, pe Drumul Național 17C, pe raza localității Telciu.

Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud, aflați în misiune de supraveghere și control al traficului rutier, au efectuat semnal regulamentar de oprire unei autoutilitare care tracta o remorcă. La volan a fost identificat conducătorul auto, iar în urma verificărilor s-a constatat că acesta nu avea dreptul de a conduce pe drumurile publice.

Mai mult, testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost transportat la spital pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și pentru conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud, potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Articole ce te-ar putea interesa