Gloria Bistrița se întărește serios: două transferuri de impact pentru prezent și viitor
Gloria Bistrița își întărește lotul de handbal feminin prin două mutări importante, care aduc atât experiență internațională, cât și prospețime în echipă. Clubul a anunțat oficial transferul unei jucătoare pentru sezoanele viitoare, dar și sosirea imediată a unei handbaliste gata să contribuie încă din acest campionat.
Interul stânga Lara Gonzalez (33 de ani), componentă a naționalei Spaniei și jucătoare a Dunării Brăila, a semnat un contract valabil pentru două sezoane, între 2026 și 2028. Cu un palmares solid și o vastă experiență la cel mai înalt nivel, Lara se declară nerăbdătoare să înceapă noul capitol al carierei sale la Bistrița și să lupte pentru îndeplinirea obiectivelor clubului.
În același timp, Gloria Bistrița a reușit și un transfer cu efect imediat. Extrema dreapta Matilda Forsberg (27 de ani), din Suedia, vine de la Savehof și va îmbrăca tricoul Gloriei chiar din acest sezon. Hotărâtă și motivată, Forsberg își propune să dea totul pe teren, să-și sprijine colegele și să contribuie la obținerea victoriilor.
Prin aceste achiziții, Gloria Bistrița își reconfirmă ambițiile și dorința de a rămâne un nume important în handbalul feminin românesc și european.

