Vine iarna în forță! COD GALBEN de vreme severă în Bistrița-Năsăud
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări meteo, inclusiv cod galben, valabile și pentru județul Bistrița-Năsăud, în următoarele zile, când vremea va deveni deosebit de aspră.
Vineri, 26 decembrie, ora 10.00 – Luni, 29 decembrie, ora 10.00
Meteorologii anunță intensificări ale vântului, ninsori, polei și viscol. În zilele de vineri și sâmbătă, vântul va sufla cu putere în estul și sud-estul țării, dar și local în centru și sud-vest, urmând ca duminică rafalele să se intensifice la nivel național. Vitezele vântului vor ajunge, în general, la 40–60 km/h, accentuând senzația de frig.
La munte, rafalele vor depăși 60–80 km/h, viscolind ninsoarea. În nordul, centrul și estul țării, inclusiv la munte, precipitațiile vor fi preponderent sub formă de ninsoare, mai ales în noaptea de sâmbătă spre duminică și pe parcursul zilei de duminică. Se va depune un strat de zăpadă de 5–15 cm, iar pe suprafețe izolate se poate forma ghețuș sau polei.
Duminică, 28 decembrie, ora 02.00 – Luni, 29 decembrie, ora 10.00: Cod galben
În acest interval, vântul se va intensifica în cea mai mare parte a țării. La munte sunt prognozate rafale de 80–110 km/h, iar în Moldova și Transilvania vântul va atinge 60–70 km/h, izolat chiar 80 km/h. În restul regiunilor, vor fi intensificări temporare de 50–60 km/h.
Zona montană va fi afectată de ninsori viscolite, local mai abundente, în special în nordul Carpaților Orientali și în Carpații Meridionali, unde stratul de zăpadă va ajunge la 10–15 cm, iar vizibilitatea va fi serios redusă. Ninsori viscolite sunt posibile și în nordul, centrul și estul țării, cu un strat de zăpadă de 3–6 cm.
Autoritățile recomandă prudență în trafic și informarea constantă asupra evoluției vremii.