Emil Radu Moldovan, la inaugurarea noului corp al SCJU Bistrița: „Un vis devenit realitate. Cea mai importantă zi din viața mea politică”

Emil Radu Moldovan, la inaugurarea noului corp al SCJU Bistrița: „Un vis devenit realitate. Cea mai importantă zi din viața mea politică”

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, a vorbit cu emoție despre noul corp de clădire al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, o investiție majoră de peste 246 de milioane de lei, realizată prin PNRR, pe care a descris-o drept „un vis devenit realitate”.

„Eu încă nu m-am trezit din acest vis, pentru că nu îmi vine să cred că am ajuns această zi, care este cea mai importantă din viața mea politică, de 25 de ani. Prin ceea ce se întâmplă astăzi aici, arătăm lumii întregi și, în mod special, partenerilor din Europa, că și în România se pot construi spitale, că și în România se pot face investiții care să aducă plus valoare concetățenilor noștri”, a declarat Radu Moldovan.

Acesta a subliniat că evoluția sistemului de sănătate din județ, din ultimul deceniu, poate reprezenta un model de bune practici la nivel național. „Ceea ce s-a întâmplat în sistemul de sănătate bistrițean în ultimii 10 ani cred că poate fi luat ca model de bune practici. Bucuria și satisfacția majoră pe care o trăiesc astăzi este că nu au rămas doar ziduri, ci sunt mobilate cu foarte mulți specialiști. În ultimii 7 ani, au venit 240 de noi medici în acest spital, întorși din multe țări ale Europei și din centre universitare din țară. Cu această ocazie, vor trece la un alt nivel”, a spus președintele CJ.

Radu Moldovan a ținut să amintească și de începuturile proiectului, atribuind ideea construirii noii aripi actualului manager al spitalului. „Să dăm Cezarului ce e al Cezarului. Ideea de a construi această nouă aripă îi aparține lui Gabriel Lazany, care mi-a spus că ar trebui să construim un nou spital, pentru că noile specializări nu mai au loc în clădirea veche. M-am dus la Guvern, la Roxana Mânzat, pe atunci ministrul Fondurilor, și la întoarcere nu mai aveam același elan, dar nu am renunțat”, a explicat acesta.

Un rol important l-a avut și sprijinul primit în faza de început a proiectului. „Unul dintre oamenii care ne-au încurajat și ne-au dat primele detalii tehnice a fost Marcel Boloș, care ne-a spus că valoarea trebuie să fie sub 50 de milioane de euro, ca să se poată finanța”, a precizat Moldovan.

Drumul până la finalizarea investiției nu a fost lipsit de dificultăți. „Am avut foarte multe nopți nedormite, pentru că noi, cei din administrație, suntem foarte supărați pe constructori, că se fac contestații. De data asta, mă rugam la Dumnezeu să se conteste între, pentru că nu aveam bani. După doi ani și ceva, s-a terminat cu contestațiile și domnul Teofil Cioarbă, pe atunci director economic, mi-a spus că trebuie să luăm o decizie: ori activăm clauza suspensivă și anulăm procedura, ori o trecem pe bugetul propriu. Gândiți-vă ce înseamnă 50 de milioane de euro din bugetul propriu al Consiliului Județean!”, a relatat președintele CJ.

Decizia a fost una curajoasă. „După 2–3 nopți nedormite, am zis că o trecem pe bugetul propriu și dăm ordinul de proiectare. Între timp a apărut pandemia, PNRR și îi mulțumim Bunului Dumnezeu că suntem aici, la primul spital public finanțat din fonduri europene, după 1989”, a concluzionat Radu Moldovan.

Articole ce te-ar putea interesa