Amenzi uriașe pentru comercializarea cărnii de porc netestată pentru Trichinella Spp: 40.000 de lei

Amenzi uriașe pentru comercializarea cărnii de porc netestată pentru Trichinella Spp: 40.000 de lei

 de Alin Cordoș

În pragul sezonului de sacrificare a porcilor, autoritățile reamintesc importanța testării pentru Trichinella Spp. Conform reglementărilor ANSVSA, animalele receptive trebuie examinate pentru a preveni riscurile de sănătate publică. Probele se recoltează din pilierii diafragmatici, iar carnea poate fi consumată doar după ce rezultatele testului sunt negative.

Comercializarea cărnii neexpertizate se sancționează cu amenzi de până la 40.000 de lei. De asemenea, vânzarea porcilor din zonele afectate de Pesta Porcină Africană este interzisă. Proprietarii vor preda crotaliile auriculare medicului veterinar pentru actualizarea bazei de date.

Costul examenului trichineloscopic porneste de la 32,67 lei pentru porci. În județul Bistrița-Năsăud, testarea se poate face la circumscripțiile veterinare și Laboratorul Sanitar Veterinar din Bistrița.

Programul medicilor veterinari este extins până pe 24 decembrie, iar orice nereguli pot fi semnalate la numărul gratuit ANSVSA: 0800 826 787. În 2025, un caz de infestare cu Trichinella a fost confirmat în Jelna, iar proprietarul va primi despăgubiri.

Articole ce te-ar putea interesa