Agent economic sancționat drastic pentru vânzarea de țigări minorilor

Agent economic sancționat drastic pentru vânzarea de țigări minorilor

Un agent economic din Bistrița-Năsăud a primit o amendă de 10.000 de lei și măsura complementară de suspendare a activității timp de 30 de zile, după ce a fost prins comercializând țigări unor minori. Incidentul a fost constatat joi, 4 decembrie, de jandarmii Detașamentului 1 Mobil Bistrița, care au observat că vânzările către tineri sub 18 ani se repetau.

Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud reamintește că legea este foarte clară: vânzarea produselor din tutun minorilor este strict interzisă. Conform Legii nr. 349/2002, nerespectarea acestei prevederi atrage o sancțiune de 10.000 de lei și suspendarea activității pe 30 de zile la prima abatere. În cazul repetării faptei, amenda se dublează la 20.000 de lei, iar unitatea poate fi închisă.

Autoritățile fac apel la toți agenții economici să respecte legislația și să contribuie la protejarea sănătății tinerilor.

Articole ce te-ar putea interesa