Agresiune în Bistrița Bârgăului: bărbat reținut după ce și-a lovit concubina

Agresiune în Bistrița Bârgăului: bărbat reținut după ce și-a lovit concubina

Un incident grav de violență domestică a avut loc în Bistrița Bârgăului, unde un bărbat de 64 de ani a fost reținut de polițiști după ce și-ar fi agresat concubina. Femeia a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportată la spital.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, în 3 decembrie, în jurul orei 01.00, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului, acesta fiind cercetat pentru violență în familie. În prezent, se află în arestul Inspectoratului, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița pentru stabilirea unei noi măsuri preventive.

„În seara zilei de 2 decembrie, în jurul orei 20.15, bărbatul, în timp ce se afla acasă împreună cu concubina sa, ar fi agresat-o fizic. În urma leziunilor suferite, femeia a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale”, transmit reprezentanții IPJ.

Polițiștii au emis pe numele acestuia un ordin de protecție provizoriu. Ancheta continuă în cadrul unui dosar penal deschis pentru violență în familie.

Articole ce te-ar putea interesa