Arest preventiv pentru bărbatul din Mijlocenii Bârgăului acuzat că ar Fi trimis arme din Spania prin curierat
Un bărbat de 48 de ani din Mijlocenii Bârgăului a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi expediat din Spania două arme letale, folosind o firmă de curierat. Reținerea a avut loc în 28 noiembrie, când polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase l-au preluat pentru audieri, iar judecătorul de drepturi și libertăți a dispus ulterior măsura arestului preventiv.
Acesta este cercetat pentru contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, pentru clarificarea tuturor aspectelor cauzei.
Ancheta are legătură cu un eveniment petrecut în 21 noiembrie, când doi bărbați de 46 și 36 de ani, din Strâmba, au fost reținuți pentru 24 de ore. Ei ar fi ridicat un colet expediat din Spania de bărbatul de 48 de ani. Acțiunea de prindere în flagrant a avut loc în Prundu Bârgăului, unde cei doi au fost surprinși în momentul preluării pachetului. În interiorul acestuia au fost găsite două arme lungi letale – una destinată tirului sportiv și una vânătorii –, un amortizor și un dispozitiv de vedere pe timp de noapte. Bărbatul de 36 de ani ar fi încercat să fugă, însă a fost rapid imobilizat de polițiști.
Ulterior, anchetatorii au efectuat două percheziții domiciliare în cadrul aceluiași dosar penal. Cei doi bărbați au fost plasați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă și urmați să fie prezentați magistraților cu propuneri de măsuri preventive.
Activitățile au fost desfășurate de polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu cei ai Serviciului de Investigații Criminale și cu sprijinul Serviciului Criminalistic.
Pe toată durata procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile prevăzute de lege și de prezumția de nevinovăție.