Urmărire în trafic la Orosfaia și sancțiuni pentru un șofer beat și cu mașina neînmatriculată
Un incident rutier grav s-a petrecut în Orosfaia, unde polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au încercat să oprească un autoturism care se deplasa neregulamentar. Șoferul nu a răspuns semnalelor regulamentare și a continuat deplasarea, ceea ce i-a determinat pe polițiști să pornească în urmărirea acestuia.
La scurt timp, mașina a fost blocată, iar conducătorul auto a încercat să fugă, însă a fost imediat prins și imobilizat. Bărbatul, în vârstă de 64 de ani, din Bistrița, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,19 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Verificările efectuate de polițiști au scos la iveală și faptul că autoturismul condus nu era înmatriculat. În consecință, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2632,5 lei, conform OUG 195/2002R, iar dreptul de a conduce i-a fost suspendat.
Totodată, polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal privind punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.