A încălcat ordinul de protecție și a ajuns în arest. Bărbat din Bistrița Bârgăului reținut de polițiști

A încălcat ordinul de protecție și a ajuns în arest. Bărbat din Bistrița Bârgăului reținut de polițiști

Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din Bistrița Bârgăului, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, fiind acuzat că a încălcat un ordin de protecție emis de Judecătoria Bistrița.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, în data de 9 noiembrie, bărbatul s-ar fi apropiat la mai puțin de cinci metri de persoana protejată, încălcând astfel măsurile stabilite printr-o hotărâre judecătorească.

Pe numele acestuia a fost deschis un dosar penal pentru infracțiunea de încălcare a ordinului de protecție, faptă prevăzută de Legea nr. 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței domestice.

După administrarea probatoriului, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru o perioadă de 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Bistrița-Năsăud. În perioada următoare, el va fi prezentat magistraților cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Autoritățile continuă cercetările pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.

Articole ce te-ar putea interesa