Andrei Csillag: Centura Bistriței – povestea care se învârte de atâta timp că a făcut deja turul județului

Andrei Csillag: Centura Bistriței – povestea care se învârte de atâta timp că a făcut deja turul județului

„Despre centura ocolitoare a municipiului Bistrița se vorbește de mai bine de zece ani. Prima dată, prin 2011, ni se spunea că „va fi pe alt traseu decât cele discutate până atunci”. A fost și e, doar că traseul ăla e, deocamdată, imaginar.

În 2013, autoritățile și localnicii se certau deja pe unde ar trebui să treacă drumul. Unii se temeau că ajunge până în pădurea Codrișor. Alții sperau măcar să existe un drum, indiferent pe unde trece. Timpul a trecut, iar centura a rămas tot în stadiul de discuție – un fel de subiect de familie, reluat la fiecare patru ani, în campanie.

În 2016 apărea o fișă de proiect care estima un buget de 100-150 milioane de lei. Nu s-a construit nimic, dar s-au făcut destule hârtii cât să înconjori orașul cu dosare.

În 2021, proiectul era încă „în lucru”. La faza de studiu de fezabilitate, desigur. Firma EXPLAN din Cluj avea misiunea să explice, probabil, de ce durează atât să faci un studiu pentru o centură.

În 2023, CNAIR a semnat un nou contract de peste 8 milioane de lei pentru alt studiu. Că doar nu poți începe lucrările fără să studiezi și studiile anterioare. Contractul are o durată de 18 luni, dar între timp au trecut mai bine de 18 ani de când tot auzim despre centura Bistriței.

În 2025, după sondaje, măsurători, foraje, descărcări arheologice și probabil câteva ședințe de spiritism cu traseul, am aflat că drumul e „definitivat în proporție de 99%”. Deci încă 1% și îl putem visa complet.

Între timp, PSD a condus Consiliul Județean Bistrița-Năsăud în ultimele trei-patru mandate. De fiecare dată, centura a fost regina campaniei. După alegeri, regina dispare misterios până la următoarea rundă de promisiuni. „Se lucrează intens”, ni se spune, probabil la următorul comunicat de presă.

Banii publici s-au dus pe studii peste studii – geotehnice, topografice, arheologice, poate și astrologice, cine știe. Poate că următorul pas e un studiu karmic, să vedem de ce nu ne e scris să avem o centură.

Astăzi, centura Bistriței e un fel de legendă urbană. Toată lumea a auzit de ea, unii pretind că știu și pe unde va trece, dar nimeni n-a văzut-o. E ca Marea Piramidă a județului – impunătoare în teorie, invizibilă în realitate.

Poate la următoarele alegeri o vom vedea din nou pe afișe, cu promisiunea că „e aproape gata”. Și poate, peste alți zece ani, vom ajunge la 100%… tot pe hârtie.

Până atunci, Bistrița rămâne singurul oraș din România unde centura ocolitoare nu ocolește orașul, ci ocolește realitatea.”, a transmis pe oagina sa de socializare, deputatul Partidului UNIT Bistrița-Năsăud, Andrei Csillag.

Articole ce te-ar putea interesa