Vizită Regală pe Valea Bârgăului și în municipiul Bistrița: Principele Nicolae, în Misiune Educațională și Socială
de Alin Cordoș
ASR Principele Nicolae, nepotul Regelui Mihai, ajunge în județul Bistrița-Năsăud pentru o serie de întâlniri cu un puternic accent pe educație, incluziune socială și celebrarea moștenirii regale.
Vizita, organizată de Clubul Monarhiștilor bistrițeni, va debuta marți, 22 octombrie, pe valea Bârgăului. Începând cu ora 10:00, Principele va fi prezent la Tiha Bârgăului (Tureac) și Mureșenii Bârgăului, unde va da startul evenimentelor participând la Târgul Tradițional de Toamnă, alături de oficialități din învățământ. Cu această ocazie, elevii și profesorii celor două școli gimnaziale vor beneficia de o donație specială de carte: volumul „Istoria Monarhiei din România”.
După-amiaza zilei de marți se mută la oraș, unde, de la ora 16:30, Colegiul Național „Andrei Mureșanu” îl va găzdui pe Principele Nicolae pentru o întâlnire cu tinerii pasionați de lectură din cadrul Clubului școlii.
Miercuri, 23 octombrie, programul Principelui se concentrează pe incluziunea socială. Începând cu ora 10:00, el va vizita Centrul de Resurse și Referință în Autism „Micul Prinț” din Bistrița, condus de Ana Dragu. Aici, ASR Principele Nicolae nu va fi doar un simplu spectator: el este invitat să se alăture unui grup de abilități de viață independentă și va asista la un moment artistic emoționant – un miniconcert susținut de Eduard Dragu, tânăr pianist autist și ambasador al Asociației.
Încheierea vizitei este dedicată memoriei regale. Miercuri, de la ora 18:00, Principele va participa la Cinema Dacia la proiecția filmului „Inima Reginei Maria”. Acest eveniment marchează finalul acțiunilor culturale locale dedicate jubileului de 150 de ani de la nașterea Reginei Maria.
Prezența de anul acesta nu este o noutate, Principele Nicolae fiind un oaspete obișnuit al județului, implicat frecvent în evenimente organizate atât de monarhiștii locali, cât și de organizații precum Tășuleasa Social.