Duminică, 25 octombrie, trecem la ora de iarnă

Duminică, 25 octombrie, trecem la ora de iarnă

Ora de iarnă este asociată cu ora astronomică, utilizată în mod obișnuit în majoritatea țărilor. Aceasta acoperă, din punct de vedere calendaristic, perioada dintre lunile octombrie și aprilie ale anului următor.

România va trece la ora oficială de iarnă în noaptea de sâmbătă, 25 octombrie, spre duminică, 26 octombrie, moment în care ceasurile vor fi date cu o oră înapoi. Astfel, ora 04.00 va deveni ora 03.00, iar ziua de duminică, 26 octombrie, va fi cea mai lungă din an, având 25 de ore. În popor, se spune că în această noapte „dormim mai mult”.

Prin această schimbare, ne aliniem la ora Europei de Est (Timpul Legal Român). Din acel moment, România va fi cu două ore înaintea timpului universal coordonat (UTC+2).

Timpul Legal Român se aplică în perioada ultimei duminici din octombrie până la ultima duminică din martie, când are loc revenirea la ora de vară. Atunci, diferența față de UTC devine de trei ore (UTC+3).

România va trece din nou la ora de vară pe 29 martie 2026, când ceasurile vor fi date înainte cu o oră — ora 03.00 va deveni ora 04.00.

Articole ce te-ar putea interesa