Oplus_16908288
Gloria Bistrița învinge cu 3-1 Chindia Târgoviște și urcă pe 16. Urmează încă 3 meciuri grele: cu Sepsi, FCSB în Cupa României și Corvinul Huneadoara
de Alin Cordoș
Gloria lui Nicolae Grigore și-a făcut astăzi bine treaba pe stadionul JEAN PĂDUREANU, obținând prima victorie după trei înfrângeri consecutive, o victorie uriașă cu dublu efect: unul de moral și altul în economia clasamentului, acolo unde, Gloria urcă pe locul al 16-lea cu 9 puncte.
Victoria este cu atât mai mare cu cât, ea a fost obținută împotriva Chindiei Târgoviște, echipă care ocupă locul al 3-lea cu 20 de puncte.
Gloria debutează cu dreptul în meciul cu Chindia, zicem asta pentru că, preia controlul jocului foarte repede, posesie bună și foarte aproape de deschiderea scorului încă din minutul 13: Salka vine cu o minge pe dreapta, urcă cu ea până în careu, pasează la Valentin Alexandru care o trage în bară. În minutul 15, are loc o dublă înlocuire la Chindia: ies Răzvan Tamași și Daniel Florea și intră Adrian Ioniță și Alexandru Stan.
Zece minute mai târziu, pe același fond de dominare al Gloriei, Georgian Honciu transformă lejer un penalty, trimițând mingea jos, lângă bara dreaptă, după ce, în minutul 24, Petre pasează cu exteriorul din stânga careului, Albu preia și cade după ce este atins de Cavar, iar arbitrul acordă penalty.
Chindia are 1-0, dar Gloria nu cedează nervos, și după galopul de sănătate a lui Salka, vine rândul lui Șofroni care ajunge și el în careul dâmbovițean și trage cu sete, doar că Isvoranu e la post.
Golul plutește în aer, Chindia nu mai reușește nimic în atac, așa că, vine minutul 32 : atac al Gloriei, vine o centrare chiar în fața careului a lui Salka, mingea este respinsă în față, Șofroni e aproape, vede mingea, preia, șutează. Respins din nou, balonul este preluat din 7 metri de Tavares și, care, trage cu dreptul şi îl învinge pe Isvoranu, rămas fără reacţie. Mingea a atins şi bara şi a intrat în plasă.
Este 1-1, bucuria este imensă pe JEAN PĂDUREANU, iar Gloria construiește mai departe și, în minutul 40 reușește imposibilul: gooool înscris de Paul Chiorean de la 40-45 de metri, după ce Tavares Dos Santos trece de Honciu la mijlocul terenului, se dezechilibrează, însă un coechipier e în apropiere şi trimite mingea în faţă pentru cursa lui Mensah, Isvoranu iese la 18 metri și, restul e istorie.
E 2-1 și acesta este scorul de final al primei reprize.
La ieșirea de la vestiare, intervin și primele schimbări: Grigore îi înlocuiește pe Șofroni și Valentin Alexandru cu Bodescu și Cristea (min.62). Meciul se joacă mai greoi, mai dur, sunt multe întreruperi, faulturi, iar asta pe fondul unui joc dominat de echipa oaspete. Dominarea e aproape de materializare în minutul 72: Stan are mingea la 6 metri central, şutează, iar Avram salvează cu o minge reţinută în doi timpi.
Este ultima și cred că prima mare ocazie a oaspeților din acest meci, iar cum fotbalul se joacă pe goluri și nu pe posesie a mingii și ocazii irosite, în minutul 82 Avram degajează lung, Effiom preia şi pasează scurt pentru Maapia Peter. Acesta preia şi trimite pe culoar pentru același Effiom urcat , care scapă singur în careu cu portarul şi îl învinge cu un şut cu dreptul de la 12 metri, bine plasat, lângă bara din dreapta.
Este 3-1 și meciul e practic jucat.
Final de partidă, Gloria Bistrița învinge Chindia Târgoviște la capătul unei partide foarte bine jucată de elevii lui Nicolae Grigore.
Caseta tehnică
Marcatori: Honciu, penalty, min.25; Tavares, min. 32, Paul Chiorean, min.40, Effion, min. 82
Cartonașe: galbene (3): Martac, Pesic și Ioniță (Chindia Târgoviște)
Stadion: ”Jean Pădureanu” (Bistriţa – Bistriţa Năsăud).
Arbitru: Marius Daniel Bădoiu (Craiova – Dolj). Asistenți: Cristian Cășuț (Arad) și Daniela Constantinescu (Craiova – Dolj). Rezervă: Costinel Iacob (Craiova – Dolj). Observator arbitri: Ioan Duma (Sibiu). Delegat joc: Mircea Bucur (Târgu Mureş – Mureş).
CS Gloria Bistrița: R. Avram – Burdeț (cpt.), Cavar, Vișinar, Salka, M. Chindriș, Tavares Dos Santos, Chiorean, Sofroni, Val. Alexandru, Mensah
Rezerve: Greab – Ieșeanu, Mogoș, Andraș, Efiom Maxwell, Fr. Cristea, D. Covaci, Bodescu, M. Peter
Antrenor: Nicolae Grigore
Chindia: Isvoranu – Martac, C. Dinu (cpt.), Celea, Tamași (Ad. Ioniță 15′) – Honciu, Al. Albu, Hofman – D. Florea (Al. Stan 15′), Bg. Petre, Pesic
Rezerve: M. Contra – Bilali, Munoz, Rob. Enache, Rz. Tache, Dogănoiu, Popadiuc
Antrenor: Ilie Poenaru