Verificări la sălile de jocuri din județul Bistrița-Năsăud
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, alături de reprezentanți ai Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc – Serviciul Teritorial Nord-Vest, au efectuat, în perioada 9–10 octombrie, o serie de controale pentru verificarea respectării legislației în domeniul jocurilor de noroc.
În total, au fost verificați 10 operatori economici care desfășoară activități de acest tip pe raza județului. Scopul acțiunilor a fost acela de a urmări modul de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc.
Ca urmare a neregulilor constatate, polițiștii au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 1.000 de lei, conform Legii nr. 252/2003 privind registrul unic de control. De asemenea, au fost întocmite două dosare penale pentru desfășurarea fără licență sau autorizație a activităților specifice domeniului jocurilor de noroc.
În timpul verificărilor, au fost ridicate trei dispozitive electronice (tablete) care ar fi fost utilizate pentru activități neautorizate. Ancheta vizează două societăți comerciale – una din municipiul Bistrița și alta din Sângeorz-Băi – suspectate că ar fi organizat jocuri de noroc fără a deține documentele legale necesare.
Potrivit informațiilor obținute, firma din Bistrița ar fi promovat și derulat online tombole cu premii, inclusiv un autoturism, pentru atragerea participanților, încălcând astfel prevederile legale. În același timp, societatea din Sângeorz-Băi ar fi desfășurat, la un punct de lucru din localitatea Maieru, jocuri de tip slot-machine prin intermediul unor aplicații instalate pe tablete, fără licență de funcționare.
Polițiștii continuă investigațiile pentru a documenta întreaga activitate infracțională și pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate.