Primarul Ioan Strugari: Suntem Uniți! Luptăm împreună!
„Suntem Uniți! Luptăm împreună”
Stimați concetățeni,
Așa cum ați auzit în ultimele zile, în legătură cu extinderea ariilor protejate în zona noastră, comuna Parva ar urma să piardă aproape 1.400 de hectare – aproximativ 1.200 de hectare de pădure, iar restul pășuni, atât din proprietatea comunei, cât și proprietăți private.
Am avut mai multe întâlniri cu diferiți factori de decizie, însă lucrurile par greu de schimbat. Pe lângă intervențiile mele deja făcute, am gândit un plan de sesizări care să fie depuse de dumneavoastră, fiecare în nume propriu. Cu alte cuvinte, fiecare cetățean – și nu doar una pe familie – este rugat să facă acest efort.
Vă punem la dispoziție un model de sesizare și lista adreselor unde acestea trebuie trimise. Tot ce aveți de făcut este să le completați, să le semnați, să le timbrați și să le expediați.
Dacă nu vom reuși o mobilizare reală, iar acest plan va trece de Ministerul Mediului, comuna Parva riscă să fie blocată pentru totdeauna.
Vă rog să vă implicați!”, a transmis pe pagina sa de socializare, Primarul comunei Parva, Ioan Strugari.