Bistrița-Năsăud a devenit centrul gastronomiei autentice românești, găzduind Conferința Națională a Punctelor Gastronomice Locale, ediția a III-a! FOTO

Bistrița-Năsăud a devenit centrul gastronomiei autentice românești, găzduind Conferința Națională a Punctelor Gastronomice Locale, ediția a III-a! FOTO

Evenimentul a reunit oameni pasionați de tradiții, bucătari iscusiți și inițiatori ai Punctelor Gastronomice Locale, care prin munca lor păstrează vie moștenirea culinară a satului românesc și transmit mai departe valorile autentice ale comunităților noastre.

La festivitatea de deschidere au fost prezenți președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, vicepreședintele CJ BN, Daniel Tămaș, prefectul Teofil Cioarbă, alături de reprezentanți ai instituțiilor județene și naționale.

„În județ avem deja peste 20 de Puncte Gastronomice Locale, iar conferința a adunat laolaltă 62 de inițiative din toate colțurile țării – adevărați promotori ai tradițiilor, ospitalității și pasiunii pentru bucatele românești.

Mulțumim domnului Adrian Chesnoiu, director general AFIR, și domnului dr. Ioan Oleleu, vicepreședinte ANSVSA, pentru implicarea constantă și susținerea proiectelor menite să dezvolte durabil comunitățile și să promoveze România autentică.

Fiecare Punct Gastronomic Local este mai mult decât un loc de servit masa – este o poveste vie despre identitate, respect pentru tradiție și dragoste pentru pământul românesc.

Felicitări tuturor celor care duc mai departe această comoară culinară și contribuie la promovarea patrimoniului gastronomic național!”, a transmis președintele Emil Radu Moldovan.

Articole ce te-ar putea interesa