CJSU Bistrița-Năsăud a sărit în ajutorul persoanelor rămase fără locuințele ce au ars în incendiul de la Ilva Mare

CJSU Bistrița-Năsăud a sărit în ajutorul persoanelor rămase fără locuințele ce au ars în incendiul de la Ilva Mare

de Alin Cordoș

Ca urmare a incendiului produs în localitatea Ilva Mare, în urma căruia au fost afectate trei locuințe în proporție de 80-90%, primarul comunei a solicitat sprijin pentru adăpostirea familiilor rămase fără locuință.

În cele trei case locuiau aproximativ 20-30 de persoane, dintre care o parte se aflau la muncă în timpul zilei. Pentru a le asigura condiții minime de cazare, acestea vor fi găzduite temporar în zona bucătăriei capelei din localitate, spațiu care dispune de toalete, bucătărie și loc de cazare.

La solicitarea autorităților locale, din rezerva de stat constituită la nivelul județului Bistrița-Năsăud au fost puse la dispoziție 20 de seturi complete de paturi (saltele, pături, perne și cearșafuri).

În sprijinul comunității, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud a dispus trimiterea imediată a resurselor necesare pentru a asigura confortul și siguranța persoanelor afectate.

Articole ce te-ar putea interesa