Robert Sighiartău: Momentul când Erika Kirk a ales să își ierte public asasinul soțului a fost mai mult decât o mărturie personală
„Momentul de ieri când Erika Kirk a ales să își ierte public asasinul soțului a fost mai mult decât o mărturie personală. A fost un act de credință și forță morală care ne reamintește că valorile creștine sunt cele care dau rădăcini lumii libere.
Iertarea nu înseamnă slăbiciune, ci puterea de a înfrunta răul fără a deveni asemenea lui.
Este o lecție de umanitate și un semnal că societatea noastră are nevoie de modele vii de curaj și speranță.”, a transmis pe pagina sa de socializare, deputatul Robert Sighiartău, Președinte interimar PNL Bistrița-Năsăud.
