CRONICA PLASTICĂ: „Locurile comune” ale lui Doru Sticleț-Niște ferestre spre noi dimensiuni interioare

de Alin Cordoș

Expoziția, lucrările lui Doru Sticleț, le găsiți pe simezele din sala Borgo Prund. Vă sugerez să le vedeți cu răbdare, asta e pentru neofiți, vă veți bucura de noi dimensiuni ce le deschide pictura în oameni. Pentru iubitorii de artă plastică, pânzele lui Sticleț vin să ne îndrume, să dezvăluie în noi, necunoscutele drumuri din mințile noastre.

E  acolo o înțelegere personală a culorilor, a vieții care pulsează într-un ritm, oarecum nepământean.

Recunosc că am vrut să văd singur expoziția, să îi palpez culorile și gândurile pictorului de pe pânzele expuse. E  acolo o înțelegere personală a culorilor, a vieții care pulsează într-un ritm, oarecum nepământean. Le-am văzut pe rând: ” Casa părintească”, ”Vise”, ”Iluminat” , ”Privire spre cer”, ”Senectute”, ”Lacul de la Zau”, ca să amintesc doar câteva dintre ele.

Criticul de artă Oliv Mircea caracteriza arta lui Doru Sticleț drept o expresie a „calităților secunde” ale medicului – acea latură fragilă, dar puternică, ce dezvăluie un chip sensibil și autentic. Expoziția devine astfel un spațiu al reconcilierii dintre cotidian și artă, dintre viață și vis.

Nu pun la îndoială viziunile și înțelegerea picturii, a artei plastice, de către Oliv Mircea, e o somitate în domeniu, dar, cred că putem trece, uneori, de rigori și limite, să spunem cee ace vedem, cee ace ne arată realitatea de pe pânze.

Sticleț pare să picteze precum respiră: up and down, ying și yang, culorile par să vină singure pe pânzele sale, nevoia de lumină este omniprezentă. El aleargă prin realitate, o desenează așa cum se vede din viteza gîndurilor: oarecum deformată, cu roți sau cochilii de melci stilizate, cu dealuri și oameni, cu lacul de la Zau de Câmpie, în așteptarea bujorilor, cu multe linii curbe și căutătoare de un neînfrânt infinit.

Pictorul e ludic, aleargă repede cu penele pe pânza alba, încălcă și NU(încalcă) regulilor tradiționale, experimentează cu noi moduri de a reda realitatea, creează compoziții neconvenționale, dar, uneori, sub această aparență jucăușă se poate ascunde un mesaj sau un exercițiu profund, cum este cazul lui Doru Sticleț.

PS: E a treia cronică plastică pe care o scriu după ce am stat singur cu lucrările unui pictor. Este un experiment pe care îl voi mai repeta. Am vrut să vă spun că nu îl cunosc personal pe doctorul Doru Sticleț, dar că, după ce am stat singur cu pânzele sale, iată am făcut cunoștință.