Lorant Sas : În calitate de parlamentar al județului Bistrița-Năsăud, consider că am atins obiectivele propuse pentru această primă sesiune parlamentara
Lorant Sas este deputat USR PLUS de Bistrița-Năsăud , el se află la primul mandat în Parlamentul României. Într-o postare pe contul sau de socializaere a anunțat că prima sesiune parlamentară s-a încheiat și consideră că obiectivele propuse au fost atinse:
” Am încheiat prima sesiune parlamentară, pe care o pot caracteriza ca fiind o etapă de adaptare la nou, marcată, din păcate, de efectele pandemiei. În calitate de parlamentar al județului Bistrița-Năsăud, consider că am atins obiectivele propuse pentru această primă sesiune:- am fost desemnat membru în două comisii ale Camerei Deputaților; – reprezint România pe plan internațional, în calitate de Șef al Delegației Parlamentului la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre, unde, după câteva luni de activitate, am fost ales vicepreședinte pentru un mandat de doi ani; Modernizarea și eficientizarea activității parlamentarilor sunt noile caracteristici ale acestui mandat. Și datorită contextului epidemiologic, ședințele de comisii și plen au fost organizate pragmatic și sănătos, atât din punctul de vedere al efectelor legislative, cât și cel al sistemului hibrid de participare la întâlniri, gestionat profesionist de către STS. Activitatea în comisii a fost direcționată, în special, în direcția deblocării procesului legislativ, blocaj generat de sutele de proiecte rămase „la sertar” din legislaturile precedente. Vom continua această activitate și în următoarea sesiune, pentru a normaliza acest proces și pentru a elimina întârzierile în dezbaterea proiectelor. Raportul activității parlamentare poate fi descărcat de aici: http://saslorant.ro/…/upl…/2021/07/raport-iulie-2021.pdf
Activitatea parlamentară se va relua în luna septembrie. Vacanță plăcută tuturor! ” incheie deputatul , Lorant Sas