Elevele de la ”Tudor Jarda”, premiate la competiția națională de booktrailere
Concursul național „CDIdei în cărți” îi provoacă pe tineri să descopere plăcerea lecturii prin metode creative și originale. Elevii Liceului de Muzică „Tudor Jarda” din Bistrița s-au remarcat și în acest an, obținând o mențiune pentru booktrailerul realizat.
Este al doilea an consecutiv în care reprezentanți ai liceului revin acasă cu rezultate frumoase la această competiție națională, finanțată de Ministerul Educației. Concursul pune accent pe cultura generală, pe creativitate și pe modalități inovatoare de a promova lectura.
Johanna Voica, Adina Sima și Larisa Radu au impresionat juriul prin prezentarea cărții „Socoteala Diavolului” de Jane Yolen și prin originalitatea booktrailerului realizat.
„Cărțile modelează felul în care gândim și privim lumea. Atunci când lectura ne aduce și recunoaștere la nivel național, înțelegem că munca noastră are un impact real. Suntem mândri de elevele noastre care, prin talent și perseverență, au reușit să aducă din nou premii pentru școala noastră”, au transmis reprezentanții Liceului de Muzică „Tudor Jarda” pe pagina oficială de Facebook.


