CUPA ROMÂNIEI: Gloria Bistrița trece de Băicoi cu 3-2 și merge în grupe. Urmează partida din campionat de sâmbătă cu Concordia Chiajna
Stadionul ”Liliești” din orașul Băicoi a găzduit în această după-amiază meciul dintre CSO Băicoi și Gloria Bistrița, contând pentru etapa a 4-a a Cupei României. Pustai, plecat spre Băicoi cu aproape între lotul, asta pentru că din Prahova, Gloria va merge mai departe spre București, a scos la joc un 11 în care i-a titularizat pe Avram, Lullaku (Cpt), Tavares, Vișinar, Ieșeanu sau pe Covaci, reușind un meci bunișor în primele 45 de minute, dominând după minutul 18 atunci când înscrie Ieșeanu, întreaga primă repriză. În minutul 45+1, Lazăr înscrie pentru 1-1, iar centralul Bădărău trimite echipele la vestiare.
La reluare, echipa gazdă mai construiește câteva faze, în timp ce elevii lui Pustai caută și ei golul cu numărul 2 și, care vine, abia în minutul 81, tot prin Ieșeanu. Un minut mai târziu, Valentin Alexandru, introdus în repriza secundă, așa cum se întâmplă de obicei, strecoară un balon până în careul mic și îl impinge în poartă. E 1-3 și meciul părea jucat, doar că, în minutul 90+8, Avram o comite și faultează în atacant al echipei gazdă în careu, iar centralul Bădărău acordă 11 metri. Mai mult, Avram primește cartonaș roșu, iar în poartă intră Valentin Alexandru. Fără niciun effort, Florentin Sandu înscrie și se face 2-3, dar Gloria e echipa ce merge mai departe.
CSO Băicoi – CS Gloria Bistrița 2-3
Au marcat: Lazar 45+1, F. Sandu 90+8 (penalty) / Ieșeanu 18, 81, V. Alexandru 83
Stadion: Lilieşti (Băicoi – Prahova)
Arbitru: Raul Sebastian Bădărău (Hunedoara) / A1: Gabriel Neagu (Călărași) / A2: Bogdan Ioan Cozorici (Zalău – Sălaj) / R1: Gabriel Oprea (Călărași) / Observator arbitri: Ion Olteanu (București) / Delegat joc: Iulian Bahrim (București)
Program Cupa României:
Faza grupelor, etapa 1: 29 octombrie 2025
Faza grupelor, etapa 2: 3 decembrie 2025
Faza grupelor, etapa 3: 17 decembrie 2025
Sferturi de finală: 4 martie 2026
Semifinale: 22 aprilie 2026
Finala: 13 mai 2026