Șofer depistat la volanul unei mașini fără plăcuțe de înmatriculare, în Chiochiș
Un bărbat de 64 de ani, din Chiochiș, a fost surprins de polițiștii din Beclean în timp ce conducea un autoturism de teren neînmatriculat.
Incidentul s-a petrecut în după-amiaza zilei de 20 august, pe Drumul Județean 172A, unde polițiștii desfășurau activități de monitorizare a traficului. Mașina a atras atenția echipajului deoarece circula fără plăcuțe de înmatriculare.
Conducătorul auto a fost legitimat și testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Totuși, în urma verificărilor, polițiștii au constatat că autoturismul nu era înmatriculat.
Pe numele bărbatului a fost deschis un dosar penal pentru punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a comis fapta.