Gloria Bistrița a „topit” viitorul celor de la Livezile în Cupa României, scor 4-0

Gloria Bistrița a „topit” viitorul celor de la Livezile în Cupa României, scor 4-0

de Alin Cordoș

Arena de fotbal de la Livezile a găzduit în această după-amiază meciul dintre Viitorul din localitate și Gloria Bistrița, contând pentru etapa a II-a a Cupei României.

Așa cum era de așteptat, Cristian Pustai a ales să trimită în teren un alt ”tăvălug” cu care să treacă peste Livezile, vicecampioană județeană. Cu un ”11” total diferit față de cel cu care a început meciul de la Slatina, Pustai a ghicit toate necunoscutele ecuației și a câștigat trimițând în teren următoarea echipă: Avram, Goodnews, Ieșeanu, Vișinar, Mogoș, Chiorean, Chindriș, Bambock, Alexandru, Covaci, Salka.

Meciul începe în ritm bun, LIvezile pare în formă și chiar joacă bine mingile, dar, încet, încet, bistrițenii preiau inițiativa și în minutul 19, Mogoș înscrie pentru 0-1. Nu apucă livezenii să respire de trei ori, că, Vișinar vine din spatele mijlocașilor, se insinuează, primește o minge pe care o trimite sec pe lângă Gogu Cămărășan.

E minutul 22 și, deja e 2 la 0, și după ritmul rapid al jocului, lucruririle par clare: vor mai veni goluri, iar al treilea vine din vârful ghetei lui Valentin Alexandru care face 3-0. Meciul, practic e jucat.

La finalul primei reprize, Livezile are o zvâcnire de orgoliu și, dacă Avram nu avea un reflex de zile mari, Sulici reușea să înscrie golul de onoare.

Pentru repriza a doua, Pustai face schimbări, asta pentru a vedea câți mai mulți jucători la lucru, mai ales că scorul e net în favoarea elevilor săi. Intră și Tavares și, care, va înscrie cu un șut puternic, bina plasat de la vreo 30 de metri și care îl lasă fără replica pe Gogu Cămărășan. E 4-0 în minutul 82, așa că, meciul e încheiat din punct de vedere fotbalistic.

Urmează sâmbătă de la ora 11.00 meciul din etapa a 2-a a Ligii a 2-a Casa Pariurilor împotriva celor de la CS Afumați.

Articole ce te-ar putea interesa