Deputatul Andrei Csillag: Veniturile românilor scad, dar președintele încasează milioane
„De la 1 august, milioane de români se confruntă cu scăderi de venituri din cauza noilor măsuri fiscale: scutiri eliminate, taxe mărite, contribuții crescute. În tot acest timp, președintele României, Nicușor Dan, solicită rambursarea a 12 milioane de euro din bugetul de stat, bani care acoperă cheltuielile campaniei pentru alegerile prezidențiale reluate.
Acești bani ar proveni, teoretic, din donații. Însă lista donatorilor, promisă în mod repetat, nu a fost niciodată făcută publică. Nicio explicație, nicio intenție reală de transparență, doar tăcere.
La fel cum a promis că va face publică lista donatorilor, a garantat și că nu va crește TVA-ul sau alte taxe în timpul mandatului său. Ne-am lămurit și cu asta. Nu mai intru în detalii, am scris deja despre acest subiect. Dar e clar: cuvintele sună bine în campanie, faptele dor după.
12 milioane de euro, bani publici, proveniți din taxele noastre, sunt pe cale să ajungă în conturile unei campanii desfășurate în opacitate totală. Ce se va întâmpla cu acești bani rămâne neclar, dar un lucru e cert: sunt bani din taxele noastre, direcționați către o campanie marcată de lipsă totală de transparență. În timp ce oamenii strâng cureaua, președintele încasează. Fără rușine, fără claritate, fără răspundere.
Mai mult, trebuie reamintit că anularea alegerilor prezidențiale inițiale a costat bugetul public peste 280 de milioane de euro, iar reluarea procesului electoral a adus o cheltuială suplimentară de 250 de milioane. În total, peste o jumătate de miliard de euro aruncați într-un haos administrativ și politic, fără ca nimeni să-și asume responsabilitatea. Toate aceste sume au contribuit direct la creșterea deficitului și la justificarea măsurilor de austeritate care lovesc acum în fiecare familie.
Acesta este adevăratul cost al haosului politic, banii contribuabililor risipiți fără scrupule.
Dar e liniște. Și liniștea costă scump.”, a transmis pe pagina sa de socializare, deputatul bistrițean al Grupului „Înainte România” din Parlamentul Românie, Andrei Csillag.