Oplus_16908288
Expoziția „Made în Japan. Fascinația stampei în epoca Edo!”, vineri, 18 iulie, la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud
Ocazie unică la Bistrița!
Vă invităm să vizitați expoziția 𝙈𝙖𝙙𝙚 𝙞𝙣 𝙅𝙖𝙥𝙖𝙣. 𝙁𝙖𝙨𝙘𝙞𝙣𝙖ț𝙞𝙖 𝙨𝙩𝙖𝙢𝙥𝙚𝙞 î𝙣 𝙚𝙥𝙤𝙘𝙖 𝙀𝙙𝙤!
- Expoziția va fi deschisă în data de 18 iulie 2025, ora 17:00 la Muzeul Bistrița, str. Gen. Grigore Bălan, nr. 19. 🏛 Complexul Muzeal Bistrița Năsăud în parteneriat cu Muzeul Național Brukenthal, în cadrul Axelor culturale Brukenthal și în colaborare cu colecția av. George Șerban organizează în premieră la Bistrița expoziția dedicate stampelor japoneze.
Proiectul promovării stampelor, a culturii și civilizației japoneze este cel mai amplu proiect expozițional desfășurat în țara noastră. Început acum mai bine de 8 ani prin colaborarea extraordinară dintre Alexandru Constantin Chituță și av. George Șerban, au fost organizate peste 50 de evenimente: expoziții, lansări de carte, piese de teatru etc. în diverse orașe: Sibiu, Cluj – Napoca, Oradea, Baia Mare, Timișoara, Iași, București, Suceava, Tulcea, Ploiești, Sinaia, Bușteni, Brașov, etc. Majoritatea expozițiilor organizate în aceste orașe au însemnat premiere expoziționale. Stampele japoneze cuprinse în secolele XVII-XX din colecția av. George Șerban au fost apreciate de peste 1 milion de vizitatori.
��Tehnicile grafice sunt prezentate aici în plenitudinea lor. Legătura dintre imagine, imaginație, cultura scrisă, tradiție și documentare este surprinsă de liniile fine care țes elegant felul în care realitatea este captată și transmisă în timp. Perioada culturală surprinsă în expoziția Made in Japan este 1603-1868, cunoscută ca „Epoca Edo”, o perioadă de mare deschidere, amploare artistică, prospețime economică, stabilitate socială și politică din istoria Japoniei, selecția de lucrări făcând trimitere la marile teme culturale din acea perioadă: istorie, teatrul kabuki, bijin-ga, poeții, shunga și peisajul.
Expoziția nu este doar o călătorie prin spațiul cultural nipon, nu este doar o expoziție retrospectivă a stampei japoneze, ci este mai ales o incursiune estetică și de atmosferă. În expoziție vor putea fi admirate peisaje mirifice desprinse parcă din utopii, se întâlnește frumusețea feminină cu voluptate și culoare, avem teatrul kabuki cu expresia puternică și spectaculoasă a artei actoricești și istoria fascinantă a Țării Soarelui Răsare.
Vă așteptăm cu drag!

Manager, Dr.Alexandru Gavrilaș